Audit Energetic?

Auditul Energetic al unei cladiri urmareste identificarea principalelor caracteristici termice si energetice ale constructiei si ale instalatiilor aferente acesteia si stabilirea, din punct de vedere tehnic si economic, a solutiilor de reabilitare sau modernizare termica si energetica a constructiei si a instalatiilor aferente acesteia, pe baza rezultatelor obtinute din activitatea de analiza termica si energetica a cladirii.

Certificat Energetic?

Certificatul de Performanta Energetica al cladirii este un document tehnic cu caracter informativ si care atesta performanta energetica a cladirii prin compararea acesteia cu "Cladirea de Referinta" stabilita prin metodologie, precum si incadrarea cladirii intr-o clasa de performanta energetica.

De ce am nevoie de certificat?

Principalul motiv pentru care trebuie sa ai un certificat energetic este legea 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor. Daca vrei sa vinzi o locuinta, sa inchiriezi sau vrei sa intabulezi o cladire noua, nu o poti face fara acest certificat.